TERAPIA TRAUMELOR

„Cu tot iadul ăsta din inima ta, cum poți trăi? Cum poți iubi?”

Orice dezechilibru din viața ta, pe orice nivel s-ar manifesta, își are originea în traumele tale nevindecate. Programarea traumatică începe înainte de concepție, continuă în perioada intrauterină și pe tot parcursul vieții. La toate astea se adaugă și bagajul suferințelor neîncheiate din inconștientul familiei.

Bolile tale, pe de altă parte, nu sunt condiționate doar de predispoziția genetică sau de vârstă, ci sunt, mai degrabă, rezultatul experiențelor de viață pe care nu le-ai procesat psihic. Aceste amprente rămân stocate în corpul tău, în celule, organe, țesuturi și se manifestă ca simptome fizice sau psihice.

Organismul resimte efectele traumei la aceeași intensitate ca la început, chiar și la zeci de ani distanță de evenimentul respectiv. Există numeroși factori declașatori (conștienți sau inconștienți) care te vor face să retrăiești trauma din nou și din nou, chiar dacă ea s-a petrecut în trecut.

Singurul mod de a întrerupe această repetivitate toxică este să refaci unitatea dintre psihicul și corpul tău (distrusă la momentul traumei) și să dezarmosezi factorii declanșatori, vindecând și eliberând emoțiile toxice rămase în corp.

Corpul nu uită, traumele nu se vindecă dacă le ignorăm, reprimăm sau îngropăm, iar timpul nu rezolvă de la sine nimic.

0740 90 77 41

Te însoțesc cu bucurie, în schimb, cu toată compasiunea, resursele, iubirea și lumile mele interioare, dacă îți asumi responsabilitatea și ești dispus să faci totul pentru noua ta viață.

Cum știi că ai traume nevindecate?

🧿 Încerci să minimalizezi suferința;
🧿 Îți este adesea rușine de ce ai trăit;
🧿 Te simți vinovat, furios, îndurerat;
🧿 Te amorțești cu droguri, alcool, muncă în exces, shopping și orice îți distrage atenția de la suferință;
🧿 Rememorezi adesea scenarii din trecut încercând să le reașezi într-o altă formă sau conținut:  „Dacă aș fi făcut asta poate s-ar fi întâmplat asta”;
🧿 Nevoile, sentimentele tale sunt mai puțin importante decât ale celorlalți;
🧿 Intri adesea în relații toxice;
🧿 Ți se întâmplă ca anumite lucruri, oameni, senzații să te facă să retrăiești evenimente din trecut;
🧿 Ai observat scenarii repetitive în toate aspectele vieții tale: profesionale, familiale, sentimentale, relaționale;
🧿 Ai afecțiuni severe sau foarte severe care nu se vindecă prin terapii alopate.

Cum știi că ai vindecat o traumă?

Ai schimbat narațiunea vieții tale
Suferința din prezent nu rezultă neapărat din ceea ce s-a întâmplat în trecut, ci mai degrabă din modul în care am permis ca acele experimente să ne definească felul în care ne percepem și ne experimentăm pe noi înșine în prezent.
Putem să rescriem povestea vieții noastre de la un nivel mai înalt de conștiință, cu compasiune față de noi, față de familia și mediul în care am trăit, fără judecată excesivă și fără vinovăție.

Ai eliberat și vindecat emoțiile toxice
Întrucât emoțiile toxice rămân stocate în memoria celulelor, este vital să le procesăm pe toate palierele ființei, inclusiv la nivel corporal. Știi că ai vindecat o traumă atunci când încărcătura emoțională toxică nu mai există, așa cum nu mai există nici factori declanșatori care să-ți activeze suferința din trecut.

Ai găsit SENSUL
Rolul meu este să te ajut să ieși din haos, nespus și repetare, și să aduci claritate și coerență în istoria personală, înțelegându-i Sensul.

Știi că ai ieșit din traumă atunci când îți spui povestea fără vinovăție, rușine, durere, ci cu compasiune și înțelepciune.