Ador să lucrez cu copiii. Le ador profunzimea, inocența și, mai ales, sinceritatea. Mă provoacă să mă ridic la înălțimea sentimentelor lor și, trebuie să recunosc, nu e ușor. Accept orice provocare din partea lor, pentru că simt darurile de suflet pe care mi le fac.
Bineînțeles că ne împrietenim repede, și, ca între prieteni, discutăm vrute și nevrute. De-a lungul timpului am adunat câteva dintre dialogurile noastre savuroase și mă gândeam că ar fi păcat să se piardă.
Așa că…iată ce lucruri trăsnite mai spun copiii în cabinet. Enjoy!
Eu: „Ai slăbit. Ce s-a întâmplat?”
Ea (5 anișori): „Sufăr din dragoste”.
Ea (6 ani): “Albă ca Zăpada, când a ajuns în casa piticilor a dat cu mocul, a dat cu aspiratorul, a șters praful, a dus gunoiul și a făcut o supă delicioasă pentru pitici”.
Eu: Soare cu dinți azi!!
Ea: (6 ani), uitându-se afară: „Văd soarele, dar nu vad dintii”.
Ea (3 ani): „Am să mă fac balerină, prințesă și doctoriță”.
Mi-a amintit de o altă fetiță de 5 ani care voia să se facă profesoară și dansatoare.
Vor avea vieți palpitante, asta e sigur!
Ea ( 6 ani): „Ai copii?”
Eu: „Nu”.
Ea: „Nici măcar unul?” întreabă ea indignată. „Și când faci?”
Tatăl (prezent în cabinet): „Nu e politicos să punem astfel de întrebări”.
Ea: „De ce? Vreau să o cunosc mai bine”.
Când clienții te apreciază:
Ea (5 ani): „Îmi place că ai o piele sensibilă și nu ai păr pe mână.”
Clienta mea de 5 ani crede că merge la kinetoterapie pentru că e grasă. Nu e. Oricum, mă scanează din cap până la picioare și mă întreabă cu nonșalanță:
„Ai slăbit?”
„Nu știu. Ți se pare că am slăbit?”
„Nu mai ești grasă”.
Mă știe, probabil, dintr-o realitate paralelă, că altfel nu-mi explic.
Așa că îmi spune tot o poveste cu mâncare, mai precis cu un castron cu terci.
„Cu ce?” O întreb eu, făcându-mă că plouă.
„Aaa, văd că nu înțelegi. Am să spun un castron cu lapte și cereale”.
Super, deci știe să adapteze povestea și pentru cei mai lenți.
A fost vorba și de o ciocolată măruie, dar am trecut amândouă repede peste partea asta, că nu ne place ciocolata măruie.
Ea (6ani): Își privește burtica și își aranjează bluza: “Ai observat că am slăbit?”
Ea (6 ani): „S-a supărat tata pe mine pentru că am spart o sticlă de bere. Nu a fost vina mea, a fost vina sticlei. Eu am pus-o departe de mine”.
Eu: „Cum e piciorușul?”
El (3 ani): „Vindecat”.
Nu mă miră răspunsul lui. Copiii gândesc și trăiesc „cuantic” mai mult decât noi.
Uneori le mai pun și întrebări personale: „De ce ești așa de frumos?” (Nu mă pot abține, are niște ochi..)
El: „Așa m-a făcut Doamne Doamne”.
Eu: „Îmi dai un pupic?”
Mă privește cu coada ochiului, ridicând din sprâncene: „Mai târziu”.
Eu: „Cu ce să te servesc data viitoare?”
Ea (5 ani): „Cu borș”.
Ups. M-a luat prin surprindere. Mai accesibil, ce-i drept, nu ca „biscuiții japonezi”, „pepenele” și „căpșunile” (în toiul iernii).
Mama îi spune copilului (4 ani): „Aș vrea să-ți spun ce mândră sunt de tine că ai lăsat-o pe Anca să-ți facă masaj”
El: „Și dacă nu o lăsam, mai erai mândră de mine?”
Eu sunt de-a dreptul flatată, pentru că după prima întâlnire a întrebat-o pe mamă dacă mă poate lua acasă.
El (5 anisori): “Miroși a ciocolată caldă”.
Ea (6 anișori): “Dumneavoastră mergeți la biserică?”
Eu: „Da, merg la biserică. De ce mă întrebi?”
Ea: „Pentru ca sunteți bună”.
Eu: „Dar de unde știi că sunt bună?”
Ea: „Pentru că văd”.
El (5 ani): Scufița Roșie se ducea în pădure să întâlnească nu cu bunica, ci cu lupul cel rău.
Ea (6 ani): „Ai părul galben ca trofeul meu”.
Ea (6 ani): „Prietena mea s-a născut în ziua în care a murit mama lui Iisus”.
Clienta mea de 5 ani se întinde pe patul de masaj, atinge husa și ma întreabă: “Asta e mătase?”
Întreb un băiețel cum arată colega lui de la grădiniță, cică e foarte drăguță: “Are părul maro cu negru, ochii maro cu gri și alb”.
Ea (6 ani): „Sunt născută de ziua Sfintei Carascheva”.
Clienta mea de 5 ani:
„Ce mâini reci ai! Fă și tu…draperie din asta. Ăăăăă..terapie din asta!
Bowen: o draperie de succes!
Ea: (5 ani): „Am fost la film cu o prietenă și am mâncat porcul.”
Eu: „Ce? Ai mâncat un porc?”
Ea: „Nuuuu..por-corn!!”
Eu: „Aaa, popcorn!” Râd, nu mă pot abține.
Ea: „Mai bine zic floricele”, zice ea resemnată, intimidată probabil și de râsul meu.
Clientă (8 ani) intră râzând în cabinet, sărind într-un picior: „Mă simt ca acasă aici”.
Ea (5 ani): „Hai sa te adorm, Anca. Ai zis ca ești obosită. Iți spun o poveste să te adorm”.
Tot vedeta mea de 5 ani îmi împărtășește pe un ton foarte afectat: “Mi-e dor de casăăăă..de păpușile mele..de păturica mea.. de mâncareeeeeee, de sticla mea de suc”.
Ea (5 ani) : „Îți spun o poveste? Ce poveste vrei să-ti spun?”
Eu: „Ceva cu mâncare, mi-e foame.”
Ea: „Bine, capra cu trei iezi sau cei trei purceluși. Vrei sa mănânci capre sau purceluși?”
Eu: „Eu mănânc doar fructe, legume și salată”.
Ea: „Bine, atunci îți spun Roșia și Dovleacul”.
El (5 ani): “Iar mi-a fost dor de tine. Ție ți-a fost dor de mine?”
Eu: „Foarte mult.”
El: “Mereu mi-e dor de tine”.
Clienta mea de 5 ani la ieșirea din cabinet:
„Pa, adio și nu uita!”
(Dulciurile pe care să le pregătesc pentru următoarea ședință)
Ea (5ani)): „Îmi dai ciocolată?”
Îi întind o bucățică de ciocolată.
„Cu ce e?”
„Cu marțipan”, îi spun.
„Cu ce?”
„Cu marțipan”.
Încearcă să repete cuvântul, dar nu-i iese. Mușcă din ciocolată.
„E cu cafea”.
Ea: (2 anișori): „Foaaarte bine face mațaj duamna, foaaaarte bine”.
Clienta mea de 5 ani îmi șopteste la ureche: “Mi-a fost foarte dor de tine. M-am gândit la asta toată ziua”.
„Și? Ai un prieten? “ o întreb pe clienta mea de 5 anișori.
“De obicei am doi”.
Peste vreo două săptămâni se redeschide subiectul:
„Nu spuneai că ai un prieten?”
„Doi. Sunt frați”.
Clientul meu de 5 ani: „Îți place să te plimbi prin parc?”
Eu: „Da”.
El: „Aș vrea să mergem împreună în parc și să alergăm, și eu să te prind și să te opresc cu un pupic pe obraz. Uite-așa”. Și-mi dă un pupic. Și eu mă topesc instantaneu.
Copil de 4 ani la ieșirea din cabinet:
„Mă bucur că te-am cunoscut. Te iubesc”.
Ea (5 ani): „Eu nu vreau să fiu bătrână și să mor. Mă duc să mă împărtășesc ca să nu mor niciodată”.
Ea: (5 ani): „Te iubesc pentru ca ești moale ca un trandafir”.
Ea (5 ani): „Ești o sirenă”.
Și lista va continua cu siguranță. Te-am făcut să zâmbești? Bine. 🙂
